bas - explicat in DEX

bas (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
BAS, (1) s. n., (2) bași, s. m., (3) basuri, s. n. 1. S. n. sg. Registrul cel mai jos al vocii bărbătești; sunetul cel mai grav al unui acord muzical. 2. S. m. Cântăreț a cărui voce se plasează în acest registru; basist. 3. S. n. Instrument care deține în orchestră un rol analog cu acela al basului (2) într-un cor. – Din it. basso, fr. basse.

bas (Dicționar de neologisme, 1986)
BAS s.m. 1. Registrul cu sunetele cele mai grave ale vocii bărbătești. 2. Cântăreț cu voce de bas (1). ◊ Bas-bariton = bas cu calități vocale de bariton. // s.n. Instrument muzical de alamă care produce sunetele cele mai joase. [Pl. bași, basuri. / cf. it. basso, fr. basse].

bas (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
bas (-și), s. m. – Cîntăreț a cărui voce se plasează în registrul cel mai de jos. Fr. basse, din it. basso. – Der. contrabas, s. m., din it. contrabasso.

bas (Marele dicționar de neologisme, 2000)
BAS I. s. m. cântăreț cu voce de bas (II, 1). II. s. n. 1. vocea bărbătească cea mai gravă. 2. instrument de suflat de alamă care produce sunetele cele mai grave. (< it. basso, fr. basse)

bas (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
BAS, (2) bași, s. m., (3) basuri, s. n. 1. (La sg. n.) Registrul cel mai jos al vocii bărbătești. 2. Cântăreț a cărui voce e aptă să cânte partea cea mai profundă, ca registru, dintr-o bucată muzicală. 3. Instrument de alamă care are în orchestră un rol analog cu acela al basului (2) într-un cor. – It. basso (fr. basse).

bas (Dicționaru limbii românești, 1939)
*bas n., pl. urĭ (fr. basse). Muz. Vocea cea maĭ groasă, maĭ joasă. Partea uneĭ bucăți muzicale din care se cîntă numaĭ notele joase. Cea maĭ mare trompetă a fanfareĭ. – (Uniĭ zic așa și contrabasuluĭ). S.m., pl. bașĭ. Persoană care cîntă părțile de bas.

bas (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
bas¹ (cântăreț, sunet) s. m., pl. bași

bas (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
bas² (contrabas) s. n., pl. básuri

bas (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
bas n. 1. partea unei bucăți muzicale în care nu s´aud decât sunete grave; 2. persoana care cântă părțile de bas; 3. violoncel și artistul care cântă cu violoncelul.

bas (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
BAS, (1) s. n., (2) bași, s. m., (3) basuri, s. n. 1. S. n. Registrul cel mai jos al vocii bărbătești; sunetul cel mai grav al unui acord muzical. 2. S. m. Cântăreț a cărui voce se plasează în acest registru; basist. 3. S. n. Instrument care deține în orchestră un rol analog cu acela al basului (2) intr-un cor. — Din it. basso, fr. basse.