banderilă - explicat in DEX

banderilă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
BANDERÍLĂ, banderile, s. f. (Rar) Suliță mică împodobită cu fâșii multicolore de pânză, pe care toreadorii o infig în ceafa taurului ca să-l ațâțe. – Din fr. banderille.

banderilă (Dicționar de neologisme, 1986)
BANDERÍLĂ s.f. Suliță cu un steguleț în vârf, pe care toreadorii o înfig în ceafa taurilor în luptele cu aceștia pentru a-i întărâta. [Cf. fr. banderille, sp. banderilla].

banderilă (Marele dicționar de neologisme, 2000)
BANDERÍLĂ s. f. suliță mică cu un steguleț în vârf, pe care toreadorii o înfig în ceafa taurilor. (< fr. banderille, sp. banderilla)

banderilă (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
BANDERÍLĂ, banderile, s. f. Suliță mică, prevăzută în vârf cu un steguleț și purtată de toreadori în luptele lor cu taurii. – Fr. banderille.

banderilă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
banderílă (livr.) s. f., g.-d. art. banderílei; pl. banderíle

banderilă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
BANDERÍLĂ, banderile, s. f. (Livr.) Suliță mică prevăzută cu un steguleț, pe care toreadorii o înfig în grumazul taurului ca să-l ațâțe. — Din fr. banderille.