băltoacă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BĂLTOÁCĂ, băltoace, s. f. Baltă mică, murdară și mocirloasă; bălăștioagă, băltac; adunătură sau scursură de apă de ploaie prin gropile drumurilor; bulhac. ♦ Cantitate mare de lichid vărsat pe jos; baltă. [
Var.:
băltoágă s. f.] –
Baltă +
suf. -
oacă.