băltăreț (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BĂLTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, băltăreți, -e, adj. De baltă;
p. ext. Din regiunea bălților. ♦ (Substantivat,
m. sg. art.) Numele unui vânt călduț, umed, care bate dinspre miazăzi. –
Baltă +
suf. -
ăreț.