bălăbăni (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BĂLĂBĂNÍ, bălăbănesc, vb. IV.
1. Tranz. și
refl. A (se) deplasa într-o parte și într-alta, adesea cu mișcări legănate, șovăitoare; a (se) bălăngăni, a (se) bălăngăi, a bălălăi, a se bănănăi.
2. Refl. Fig. (
Fam.) A se trudi, a se lupta cu cineva sau cu ceva; a se certa, a se ciorovăi. –
Et. nec. sau formație onomatopeică.