baftă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BÁFTĂ, bafte, s. f. (
Arg. și
fam.) Noroc, șansă. – Din
țig. baht. Cf. tc. baht.baftă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)báftă (báfte), s. f. – Noroc, succes.
Tc. baht (Popescu-Ciocănel 14; DAR; Ronzevalle 48), care a trecut în
țig. batch (Miklosich,
Zig., 172; Wlislocki 72). În
rom. pare a fi intrat prin intermediul
țig. (Graur 124; Graur,
Notes, IV, 196; Juilland 157) și consideră o nuanță de vulgaritate; cu toate că este un cuvînt foarte folosit în limbajul comun, apare rareori în literatură. Din
tc. provin și
ngr. βάχτ,
alb. baft, bg.,
sb. bacht. – Stamati folosește de mai multe ori cuvîntul
baftă, cu sensul de „gură, cioc”; nu cunoaștem rațiunea acestei întrebuințări, care nu apare la alt autor și pe care nu o găsim în dicționare. –
Der. băftos, adj. (norocos).
baftă (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BÁFTĂ s. f. (
Fam.) Noroc. –
Tc. baht.baftă (Dicționaru limbii românești, 1939)báftă f., pl.
e (turc. pers.
baht, noroc, cinste, vază; bg. sîrb. alb.
baht).
Fam. Iron. Mutră, față, obraz, cinste:
ia batjocurit bafta. Rar, noroc, șansă.
baftă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)báftă (
fam.)
s. f.,
g.-d. art. báftei; pl. báftebaftă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)baftă f. Mold. noroc (în jocul de cărți). [Turc. BAHT, noroc, vază].
baftă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BÁFTĂ, bafte, s. f. (
Fam.) Noroc, șansă. —Din
țig. baht. Cf. tc. baht.