bănuială (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BĂNUIÁLĂ, bănuieli, s. f. 1. Presupunere, presimțire, supoziție.
2. Atitudine de neîncredere față de cineva sau ceva, presupunere că cineva are o vină sau o intenție rea; suspiciune. –
Bănui +
suf. -
eală.bănuială (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BĂNUIÁLĂ, bănuieli, s. f. Atitudine de neîncredere față de cineva sau de ceva, presupunere că cineva are o vină sau o intenție rea; suspiciune. – Din
bănui +
suf. -eală.bănuială (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)bănuiálă s. f.,
g.-d. art. bănuiélii; pl. bănuiélibănuială (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BĂNUIÁLĂ, bănuieli, s. f. 1. Presupunere, presimțire, supoziție.
2. Atitudine de neîncredere față de cineva sau de ceva, presupunere că cineva are o vină sau o intenție rea; suspiciune. —
Bănui +
suf. -eală.bănuĭală (Dicționaru limbii românești, 1939)bănuĭálă f., pl.
elĭ Suspiciune, presupus:
acest om intră răpede în bănuĭelĭ. Închipuire, presupunere:
bănuĭala că pămîntu e sferic.