bănuĭală - explicat in DEX

bănuială (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
BĂNUIÁLĂ, bănuieli, s. f. 1. Presupunere, presimțire, supoziție. 2. Atitudine de neîncredere față de cineva sau ceva, presupunere că cineva are o vină sau o intenție rea; suspiciune. – Bănui + suf. -eală.

bănuială (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
BĂNUIÁLĂ, bănuieli, s. f. Atitudine de neîncredere față de cineva sau de ceva, presupunere că cineva are o vină sau o intenție rea; suspiciune. – Din bănui + suf. -eală.

bănuială (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
bănuiálă s. f., g.-d. art. bănuiélii; pl. bănuiéli

bănuială (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
BĂNUIÁLĂ, bănuieli, s. f. 1. Presupunere, presimțire, supoziție. 2. Atitudine de neîncredere față de cineva sau de ceva, presupunere că cineva are o vină sau o intenție rea; suspiciune. — Bănui + suf. -eală.

bănuĭală (Dicționaru limbii românești, 1939)
bănuĭálă f., pl. elĭ Suspiciune, presupus: acest om intră răpede în bănuĭelĭ. Închipuire, presupunere: bănuĭala că pămîntu e sferic.