bâc (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, 1982)BÂC, BÂC-BÂC (cioc-cioc, sâc) interj.
bâc (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)BÂC interj. Exprimă zgomotul produs de o lovitură sau o căzătură. Formă expresivă, bazată pe consonanța tipică cu scopul evocării zgomotului unei lovituri sau căzături,
cf. boc, cioc
1, hâc,
tâc, tic
1, toc
1. Intenția imitativă reproduce trei posibilitați ale zgomotului:
1. O singură lovitură,
bâc. 2. Ritmul binar, care indică o mișcare în doi timpi, cu implicarea duratei,
bâltâc. 3. Ritmul ternar sau întrerupt, care pare să includă intenții secundare, de opoziție față de mișcare și de cădere definitivă,
bâldâbâc. – Variantă:
bâcabâc (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)bâc, bâci, s.m. (reg.) tată.
bâc (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)bâc1/bâc-bấc (
reg.)
interj.bâc (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)bâc2 (tată) (rar)
s. m.