autoinducție (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)AUTOINDÚCȚIE s. f. (
Fiz.) Inducție electromagnetică proprie; selfinducție. [
Pr.:
a-u-] – Din
fr. auto-induction.autoinducție (Dicționar de neologisme, 1986)AUTOINDÚCȚIE s.f. Selfinducție. [Gen.
-iei. / < fr.
auto-induction].
autoinducție (Marele dicționar de neologisme, 2000)AUTOINDÚCȚIE s. f. producere a unei forțe electromotoare într-un circuit datorită câmpului magnetic al curentului electric variabil care trece prin însuși circuitul indus; selfinducție. (< fr.
auto-induction)
autoinducție (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))AUTOINDÚCȚIE s. f. Selfinducție. [
Pr.:
a-u-] – După
fr. autoinduction.autoinducție (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)autoindúcție (a-u-, -ți-e) s. f.,
art. autoindúcția (-ți-a), g.-d. art. autoindúcției; pl. autoindúcții, art. autoindúcțiile (-ți-i-)autoinducție (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)AUTOINDÚCȚIE, autoinducții, s. f. (
Fiz.) Inducție electromagnetică proprie; selfinducție. [
Pr.:
a-u-] — Din
fr. auto-induction.