autofrânare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)AUTOFRÂNÁRE, autofrânări, s. f. Împiedicare a mișcării unui mecanism din cauza frecării cu suprafețele de contact. [
Pr.:
a-u-] –
Auto1- +
frânare.autofrânare (Dicționar de neologisme, 1986)AUTOFRÂNÁRE s.f. Împiedicare a mișcării în sens invers celui dorit a anumitor elemente ale unor mecanisme, folosind frecarea dintre suprafețele care vin în contact. [<
auto1- +
frânare, după fr.
autofreinage].
autofrânare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, 1982)autofrânáre (
a-u-to-frâ-) s.f., g-d. art.
autofrânắrii; pl.
autofrânắriautofrânare (Marele dicționar de neologisme, 2000)AUTOFRÂNÁRE s. f. împiedicare a mișcării în sens invers celui dorit a anumitor elemente ale unor mecanisme, prin frecarea dintre suprafețele care vin în contact. (după fr.
autofreinage)
autofrânare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)autofrânáre (a-u-to-frâ-) s. f.,
g.-d. art. autofrânắrii; pl. autofrânắriautofrânare (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)AUTOFRÂNÁRE, autofrânări, s. f. Împiedicare a mișcării în sens invers celui normal, a anumitor elemente ale unui mecanism, folosind frecarea dintre suprafețele care vin în contact. [
Pr.:
a-u-] —
Auto1- + frânare.