autofecundare - explicat in DEX

autofecundare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
AUTOFECUNDÁRE, autofecundări, s. f. (La unele plante și specii inferioare de animale) Fecundare rezultată în urma unirii a două elemente sexuale provenite de la unul și același individ. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + fecundare (după fr. autofécondation).

autofecundare (Dicționar de neologisme, 1986)
AUTOFECUNDÁRE s.f. Acțiunea de fecundare prin sine însuși, care are loc la unele viețuitoare inferioare. [Cf. fr. autofécondation].

autofecundare (Marele dicționar de neologisme, 2000)
AUTOFECUNDÁRE s. f. fuziune a doi gameți de sex diferit, generați de același individ; autofecundație. (după fr. autofécondation)

autofecundare (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
AUTOFECUNDÁRE, autofecundări, s. f. (La unele plante și specii inferioare de animale) Fecundare prin sine însuși. – Din auto¹- + fecundare (după fr. autofécondation).

autofecundare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
autofecundáre (a-u-) s. f., g.-d. art. autofecundắrii; pl. autofecundắri

autofecundare (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
AUTOFECUNDÁRE, autofecundări, s.f. (La unele plante și specii inferioare de animale) Fecundare rezultată în urma unirii a două elemente sexuale provenite de la unul și același individ. [Pr.: a-u-] — Auto¹- + fecundare (după fr. autofécondation).