autocefal - explicat in DEX

autocefal (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
AUTOCEFÁL, -Ă, autocefali, -e, adj. Care se bucură de autocefalie. [Pr.: a-u-] – Din fr. autocéphale.

autocefal (Dicționar de neologisme, 1986)
AUTOCEFÁL, -Ă adj. (Despre biserica ortodoxă) Care se conduce singur; independent, neatârnat. [< fr. autocéfale, cf. gr. autos – însuși, kephale – cap].

autocefal (Marele dicționar de neologisme, 2000)
AUTOCEFÁL, -Ă adj. care se bucură de autocefalie. (< fr. autocéphale)

autocefal (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
AUTOCEFÁL, -Ă, autocefali, -e, adj. (Despre forma de organizare a bisericii ortodoxe) Care se conduce singur. – După fr. autocéphale (< gr.).

autocefal (Dicționaru limbii românești, 1939)
*autocéfal și -ál, -ă adj. (vgr. autokéfalos, d. autós, însușĭ, și kephalé, cap). Independent (față de străinătate): biserica românească e autocefală de la 1885.

autocefal (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
autocefál (a-u-) adj. m., pl. autocefáli; f. autocefálă, pl. autocefále

autocefal (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
autocefal a. 1. care nu depinde de autoritatea patriarhului: episcop autocefal; 2. care nu e supus altei biserici: Biserica română deveni autocefală în 1885.

autocefal (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
AUTOCEFÁL, -Ă, autocefali, -e, adj. Care se bucură de autocefalie. [Pr.: a-u-] — Din fr. autocéphale.