aulă - explicat in DEX

aulă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ÁULĂ, aule, s. f. Sală mare într-o clădire publică, destinată festivităților, conferințelor, cursurilor etc. [Pr.: a-u-] – Din lat. aula.

aulă (Dicționar de neologisme, 1986)
ÁULĂ s.f. 1. (Ant.) Curte în fața locuințelor importante, în jurul căreia se grupau dependințele. 2. Sală mare de festivități (aflată mai ales în incinta unei instituții de învățământ). 3. (În orânduirea feudală) curte domnească sau împărătească. [Pron. a-u-. / < lat. aula, cf. germ. Aula].

aulă (Marele dicționar de neologisme, 2000)
ÁULĂ s. f. 1. (ant.) curte în fața locuințelor importante în jurul căreia se grupau dependințele. 2. (în evul mediu) curte princiară. 3. sală de conferințe, cursuri sau festivități (în incinta unei instituții). (< lat. aula, germ. Aula)

aulă (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
ÁULĂ, aule, s. f. 1. Sală mare într-o clădire publică, destinată festivităților. 2. (În orânduirea feudală) Curte domnească sau împărătească. [Pr.: a-u-] – Lat. lit. aula.

aulă (Dicționaru limbii românești, 1939)
*áulă f., pl. e (lat. aula, d. vgr. aulé). Mare sală p. solemnitățĭ într´o universitate saŭ în altă școală. – Fals aúlă.

aulă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
áulă (a-u-) s. f., g.-d. art. áulei; pl. áule

aulă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
aulă f. sală mare pentru solemnități: aula Universității.

aulă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ÁULĂ, aule, s. f. 1. Sală mare într-o clădire publică, destinată festivităților, conferințelor etc. 2. (În Evul Mediu) Curte princiară. [Pr: a-u-] — Din lat. aula.