auială (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)AUIÁLĂ, auieli, s. f. (
Pop.) Zgomot confuz, monoton și prelung. [
Pr.:
a-u-. –
Var.:
hăuiálă s. f.] –
Aui +
suf. -eală.auială (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))AUIÁLĂ, auieli, s. f. Zgomot confuz, monoton și prelung; sunet metalic. – Din
aui +
suf. -eală.auială (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)auiálă (a-u-)/hăuiálă (hă-u-) (
pop.)
s. f.,
g.-d. art. auiélii/hăuiélii; pl. auiéli/hăuiéliauială (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)AUIÁLĂ, auieli, s. f. (
Pop.) Zgomot confuz, monoton și prelung. [
Pr.:
a-u-. —
Var.:
hăuiálă s. f.] —
Aui +
suf. -eală.