augur - explicat in DEX

augur (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
AUGÚR, (1) auguri, s. m., (2) augure, s. n. (În antichitatea romană) 1. S. m. Preot căruia i se atribuia facultatea de a prevesti viitorul sau de a interpreta voința zeilor după zborul și cântecul păsărilor sau după măruntaiele animalelor sacrificate. 2. S. n. Prevestire făcută de auguri (1); auspiciu. ◊ Expr. A fi de bun (sau de rău) augur = a fi semn bun (sau rău), a însemna că există premise ca un lucru să (se) sfârșească în mod favorabil (sau nefavorabil). – Din fr. augure.

augur (Dicționar de neologisme, 1986)
AUGÚR s.m. (Ant. ; la romani) Preot despre care se credea că poate prevesti viitorul după zborul, cântecul sau măruntaiele păsărilor. [Pron. au-gur. / < lat. augur].

augur (Dicționar de neologisme, 1986)
AUGÚR s.n. (Ant.) Prevestire făcută de auguri. ◊ A fi de bun augur = a fi semn bun. ♦ Prezicere, prevestire. [Pron. au-gur, var. auguriu s.n. / < lat. augurium, cf. fr. augure].

augur (Marele dicționar de neologisme, 2000)
AUGÚR I. s. m. preot roman despre care se credea că poate prevesti viitorul după zborul, cântecul și măruntaiele păsărilor. II. s. n. prevestire făcută de un augur (I). ♦ a fi de bun (sau de rău) ~ = a fi semn bun (sau rău), favorabil (sau nefavorabil). (< lat. augur)

augur (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
AUGÚR¹ s. n. (În antichitatea romană) Prevestire făcută de auguri². ◊ Expr. A fi de bun (sau de rău) augur = a fi semn bun (sau rău), a însemna că un lucru se va sfârși în mod favorabil (sau nefavorabil). [Pr.: au-] – Fr. augure (lat. lit. augurium).

augur (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
AUGÚR², auguri, s. m. (În antichitatea romană) Preot care pretindea că poate prevesti viitorul după zborul, cântecul sau măruntaiele păsărilor. [Pr.: au-] – Fr. augure (lat. lit. augur).

augur (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
augúr¹ (preot) (au-) s. m., pl. augúri

augur (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
!augúr² (prevestire) (au-) s. n.

augur (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
augur m. 1. preot roman care căuta să cunoască viitorul după sborul și strigătul păsărilor; 2. prevestire, piază: de bun augur.

augur (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
AUGÚR, (1) auguri, s. m., (2) s. n. (În Antichitatea romană) 1. S. m. Preot care prevestea viitorul sau interpreta voința zeilor după zborul și cântecul păsărilor ori după măruntaiele animalelor sacrificate. 2. S.n. Prevestire făcută de auguri (1); auspiciu. ◊ Expr. A fi de bun (sau de rău) augur = a fi semn bun (sau rău), a însem­na că există premise ca un lucru să (se) sfârșească în mod favorabil (sau nefavorabil). [Pr.: au-] — Din fr. augure.