ateu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ATÉU, -ÉE, atei, -ee, s. m. și
f. Adept al ateismului; persoană care neagă existența lui Dumnezeu și a oricărei divinități. – Din
fr. athée, lat. atheus.ateu (Dicționar de neologisme, 1986)ATÉU s.m. și f. Persoană care nu are o religie, care neagă orice divinitate. [< fr.
athée, it.
ateo, lat.
atheus, gr.
atheos <
a – fără,
theos – zeu].
ateu (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)atéu (atéi), s. m. – Persoană care neagă existență lui Dumnezeu. –
Mr. atheu. Fr. athée. Uzul
adj. (Eminescu) este rar în limba vorbită. –
Der. ateism, s. n. (negare a existenței lui Dumnezeu), cu
var. ateizmos, înv., care apare din
sec. XVIII, din
gr. (Gáldi 155):
ateist, adj. (de ateu, referitor la ateism);
ateistic, adj. (ateu).
ateu (Marele dicționar de neologisme, 2000)ATÉU, -ÉE adj., s. m. f. (adept) al ateismului. (< fr.
athée, gr.
atheos)
ateu (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ATÉU, -ÉE, atei, -ee, s. m. și
f. Adept al ateismului; persoană care nu are nici o credință religioasă. –
Fr. athée (
lat. lit. atheus).
ateu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!atéu adj. m.,
s. m.,
pl. atéi; adj. f.,
s. f. sg. și
pl. atée ateu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ateu V.
ateist.ateu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ATÉU, -ÉE, atei, -ee, s. m. și
f. Adept al ateismului; persoană care neagă existența lui Dumnezeu și a oricărei divinități. — Din
fr. athée, lat. atheus.ateŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)*atéŭ, -ĭe adj. și s., pl.
eĭ, eĭe (vgr.
átheos). Fără Dumnezeŭ, care nu crede în Dumnezeŭ.