asfixie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ASFIXÍE, asfixii, s. f. Stare de sufocare datorită înecării, strangulării, gazelor toxice, ca simptom al unor boli etc. – Din
fr. asphyxie.asfixie (Dicționar de neologisme, 1986)ASFIXÍE s.f. Oprire a respirației (cauzată de strangulare, de respirarea unui gaz toxic, de înecare etc.) care poate provoca încetarea bătăilor inimii și moartea; înăbușire, sufocare. [Gen.
-iei. / < fr.
asphyxie, cf. gr.
asphyxia – oprire a pulsației].
asfixie (Marele dicționar de neologisme, 2000)ASFIXÍE s. f. oprire a respirației prin strangulare, respirarea unui gaz toxic, înec etc.; sufocare. (< fr.
asphyxie, gr.
asphyxia)
asfixie (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ASFIXÍE, asfixii, s. f. Oprire, curmare a respirației (provocată de absorbirea unui gaz otrăvitor, de înecare etc.); înnăbușire, sufocare. –
Fr. asphyxie (<
gr.).
asfixie (Dicționaru limbii românești, 1939)*asfixíe f. (vgr.
asphyxía). Sufocare, înădușire, suprimarea respirațiuniĭ. – Ĭa [!] se produce pin [!] înecare saŭ gîtuire și pin respirarea gazurilor vătămătoare, decĭ din lipsa aeruluĭ. Se poate une-orĭ însufleți un asfixiat expunîndu-l la aer liber, dezbrăcîndu-l, suflîndu-ĭ aer în plămînĭ și frecîndu-l, ca să înceapă sîngele a circula. Alte-orĭ e bine să i se lase sînge de la braț.
asfixie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!asfixíe/asfíxie s. f.,
art. asfixía/asfíxia, g.-d. art. asfixíei/asfíxiei; pl. asfixíi/asfíxii, art. asfixíile/asfíxiileasfixie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)asfixie f. suspendarea respirațiunii și starea de moarte aparentă (prin cufundare, strangulare).
asfixie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ASFIXÍE, asfixii, s. f. Stare de sufocare datorită înecării, strangulării, gazelor toxice, ca simptom al unor boli etc. [
Acc. și:
asfíxie] — Din
fr. asphyxie.