asesor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ASESÓR, -OÁRE, asesori, -oare, s. m. și
f. (În trecut) Reprezentant al poporului în unele complete de judecată. – Din
lat. assesor, fr. assesseur.asesor (Dicționar de neologisme, 1986)ASESÓR, -OÁRE s.m. și f. 1. Ajutor al unui judecător (în diferite sisteme de judecată); persoană care ia parte la judecată alături de magistrat.
2. Reprezentant într-un complet de judecată, care asigură aplicarea legilor în spiritul justiției. [< fr.
assesseur, cf. lat.
assessor – ajutor, adjunct].
asesor (Marele dicționar de neologisme, 2000)ASESÓR, -OÁRE s. m. f. ajutor al unui judecător (în diferite sisteme de judecată); cel care ia parte la judecată alături de magistrat. (< fr.
assesseur, lat.
assessor)
asesor (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ASESÓR, -OÁRE, asesori, -oare, s. m. și
f. Reprezentat al oamenilor muncii în completele de judecată ale instanțelor judecătorești, care asigură aplicarea legilor în spiritul justiției de clasă și al intereselor oamenilor muncii.
Asesor popular. –
Lat. lit. assesor (
fr. assesseur).
asesor (Dicționaru limbii românești, 1939)*asesór m. (lat.
assésor, -óris, d.
assidére a ședea alăturea. V.
posesor). Ajutor de judecător (în Francia, Germania ș. a.).
asesor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)asesór (
înv.)
s. m.,
pl. asesóriasesor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)asesor m. magistrat alăturat pe lângă un judecător spre a-l ajuta și înlocui.
asesor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ASESÓR, -OÁRE, asesori, -oare, s. m. și
f. (În Roma antică și Europa medievală) Persoană învestită cu atribuții de judecător. ◊
Asesor popular = (Ieșit din uz) membru al completului de judecată, ales pe o perioadă determinată, cu rol consultativ în elaborarea unei hotărâri judecătorești. —
Din lat. assesor, fr. assesseur.