ascuțitor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ASCUȚITÓR, ascuțitori, s. m. Persoană specializată în ascuțițul uneltelor tăioase. –
Ascuți +
suf. -tor.ascuțitor (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ASCUȚITÓR, ascuțitori, s. m. Persoană care se ocupă cu ascuțițul uneltelor tăioase. – Din
ascuți +
suf. -(i)tor.ascuțitor (Dicționaru limbii românești, 1939)ascuțitór m. Care ascute (cuțitele). S. f.
-oáre, pl.
orĭ. Cute, tocilă.
ascuțitor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ascuțitór s. m.,
pl. ascuțitóriascuțitor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ascuțitor m. cel ce ascute, tocilar.
ascuțitor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ASCUȚITÓR, ascuțitori, s. m. Persoană specializată în ascuțitul uneltelor tăioase. —
Ascuți +
suf. -tor.