ascuți - explicat in DEX

ascuți (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ASCUȚÍ, ascút, vb. IV. 1. Tranz. A face mai tăioasă lama unei arme sau a unei unelte de tăiat. ♦ A face unui obiect vârf (înțepător). 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) face mai ager, mai pătrunzător. ♦ A (se) intensifica, a (se) înteți. – Probabil lat. *excotire. (< cos, cotis „gresie”).

ascuți (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
ascuțí (ascuțít, ascuțít), vb. – 1. A face mai tăioasă lama unei arme sau unelte; a face unui obiect vîrf. – 2. A (se) face mai ager, mai pătrunzător. – 3. A incita, a însufleți, a stimula. – 4. A face fin, a perfecționa. Lat. *excōtῑre, de la cōs, cotem (Pușcariu 140; REW 2275; cf. Densusianu, Rom., XXXIII, 274), Cf. cuțit, cute. Este posibil ca în evoluția lui să fi survenit o încrucișare cu lat. acutiāre (› it. aguzzare, v. prov., v. port. agusar, fr. aiguiser, cat. aguar, sp. aguzar, cf. REW 134), cum presupune DAR, cu toate că semantismul se explică suficient prin prima ipoteză; cf. sensurile „a face mai tăios” și „a face vîrf”, reunite și în sp. aguzar, afilar. Candrea-Dens., 99, și Candrea presupun un lat. *exacūtῑre, plecînd de la exacūtus. Der. ascuțime, s. f. (faptul de a fi ascuțit; agerime); ascuțiș, s. n. (tăiș, vîrf ascuțit); ascuțitoare, s. f. (unealtă de ascuțit creioane); ascuțitură, s. f. (vîrf.)

ascuți (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
ASCUȚÍ, ascút, vb. IV. 1. Tranz. A face mai tăioasă lama unei arme sau a unei unelte de tăiat. ♦ A face unui obiect vârf (înțepător). 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) face mai ager, mai pătrunzător. ♦ A (se) face mai dârz; a (se) înteți, a spori. – Lat. *excotire (< cos, cotis „gresie”).

ascuți (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
ascuțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ascút, imperf. 3 sg. ascuțeá; conj. prez. 3 să ascútă; imper. 2 sg. ascúte, neg. nu ascuțí

ascuți (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ASCUȚÍ, ascút, vb. IV. 1. Tranz. A face mai tăioasă lama unei arme sau a unei unelte de tăiat. ♦ A face unui obiect vârf (înțepător). 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) face mai ager, mai pătrunzător. ♦ A (se) intensifica, a (se) înteți. — Probabil lat. *excotire (< cos, cotis „gresie”).

ascuțì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
ascuțì v. 1. a face să taie sau să înțepe, a da la tocilă; 2. fig. a face să împungă, să pătrunză: strigă și-și ascute glasul. [Lat. *EXCOTIRE, din COTEM, cute (v. cuțit)].