asculta (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ASCULTÁ, ascúlt, vb. I.
1. Tranz. A-și încorda auzul pentru a percepe un sunet sau un zgomot, a se strădui să audă. ♦ (
Med.) A ausculta. ♦ A auzi.
2. Tranz. și
intranz. A fi atent la ceea ce se spune sau se cântă. ♦
Tranz. A examina oral un elev. ♦
Tranz. A audia un martor (într-un proces)
3. Tranz. A acorda importanță celor spuse de cineva, a lua în considerație; a împlini o dorință, o rugăminte. ♦
Tranz. și
intranz. A da urmare, a se conforma unui ordin, unui sfat etc.; a face întocmai cum vrea cineva. –
Lat. ascultare (=
auscultare).
asculta (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)ascultá (-t, -át), vb. –
1. A auzi. –
2. A da crezare. –
3. A se supune, a face pe voia cuiva. –
4. A examina, a întreba un elev. –
Mr. ascultu, megl. ascult, istr. ascutu. Lat. pop. ascultāre, în loc de
auscultāre (Pușcariu 138; Candrea-Dens., 95; REW 802; DAR);
cf. it. ascoltare, prov. escoutar, v. fr. ascouter (
fr. écouter),
v. sp. ascuchar (
sp. escuchar).
Der. ascultămînt, s. n. (
înv., supunere, obediență);
ascultător, adj. (care ascultă; supus, docil);
ascultător, s. m. (elev; vînzător, funcționar; aparat de ascultare);
ascultătură, s. f. (
înv., ascultare);
ascultoi, adj. (
înv., supus, docil).
asculta (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ASCULTÁ, ascúlt, vb. I.
1. Tranz. A-și încorda auzul pentru a percepe un sunet sau un zgomot, a se strădui să audă. ♦ A auzi.
2. Tranz. și
intranz. A fi atent la ceea ce se spune sau se cântă. ♦
Tranz. A examina oral pe un elev. ♦
Tranz. A audia un martor (într-un proces). ♦
Tranz. (
Med.) A ausculta.
3. Tranz. A acorda importanță celor spuse, a lua în considerație; a împlini o dorință, o rugăminte. ♦
Tranz. și
intranz. A da urmare, a se conforma unui ordin, unui sfat etc.; a face întocmai cum vrea cineva. –
Lat. ascultare (=
auscultare).
asculta (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ascultá (a ~) (a-și încorda auzul, a se supune)
vb.,
ind. prez. 3
ascúltăascultà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ascultà v.
1. a trage cu urechea:
a asculta la ușă; 2. a lua aminte:
ascultă ce-ți spun; 3. a se supune:
nu mă ascultă. [Lat. ASCULTARE = clasic AUSCULTARE].
asculta (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ASCULTÁ, ascult, vb. I.
1. Tranz. A-și încorda auzul pentru a percepe un sunet sau un zgomot, a se strădui să audă. ♦ (
Med.) A ausculta. ♦ A auzi.
2. Tranz. și
intranz. A fi atent la ceea ce se spune sau se cântă. ♦
Tranz. A examina oral un elev. ♦
Tranz. A audia un martor (într-un proces).
3. Tranz. A acorda importanță celor spuse de cineva, a lua în considerație; a împlini o dorință, o rugăminte. ♦
Tranz. și
intranz. A da urmare, a se conforma unui ordin, unui sfat etc.; a face întocmai cum vrea cineva. —
Lat. ascultare (=
auscultare).