ascultător (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ASCULTĂTÓR, -OÁRE, ascultători, -oare, adj.,
s. m. și
f. 1. Adj. Care ascultă (
3); supus, docil.
2. S. m. și
f. Persoană care ascultă o povestire, un concert, o conferință etc. –
Asculta +
suf. -ător.ascultător (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ASCULTĂTÓR, -OÁRE, ascultători, -oare, adj.,
s. m. și
f. 1. Adj. Care se supune unui îndemn, unui sfat, unui ordin; supus.
2. S. m. și
f. Persoană care ascultă o povestire, care audiază o muzică, o conferință etc. – Din
asculta +
suf. -(ă)tor.ascultător (Dicționaru limbii românești, 1939)ascultător, -oáre adj. Care ascultă, supus, plecat:
copil ascultător. – La Dos.
ascultoĭ, numaĭ sing., pl. tot așa.
ascultător (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ascultătór adj. m.,
s. m.,
pl. ascultătóri; adj. f.,
s. f. sg. și
pl. ascultătoáreascultător (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ascultător a.
1. cel ce ascultă;
2. supus, plecat.
ascultător (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ASCULTĂTÓR, -OÁRE, ascultători, -oare, adj.,
s. m. și
f. 1. Adj. Care ascultă (3); supus, docil.
2. S. m. și
f. Persoană care ascultă o povestire, un concert, o conferință etc. —
Asculta +
suf. -ător.