ascet (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)ascét (ascéți), s. m. – Pustnic, sihastru. –
Var. (
înv.)
aschit, aschet. Ngr. ἀσϰητής „obișnuit (cu viața ascetică)” și modern din
fr. (
cf. Murnu 7).
Sec. XVII. –
Der. ascetic, adj., din
fr.;
ascetism, s. n., din
fr.:
aschitac (
var. aschitean),
s. m. (
înv., ascet).