armie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÁRMIE, armii, s. f. (
Înv.) Armată. (
1) – Din
rus. armiia.armie (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ÁRMIE, armii, s. f. (
Înv., azi livresc) Armată, oaste. – Rus.
armija.armie (Dicționaru limbii românești, 1939)ármie f. (rus.
ármiĭa, germ.
armee, d. fr.
armée).
Sec. 19. Rar. Armată.
armie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ármie (
înv.)
(-mi-e) s. f.,
art. ármia (-mi-a), g.-d. art. ármiei; pl. ármii, art. ármiile (-mi-i-)armie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)armie f. armată (arhaism întrebuințat în poezie);
armia maghiară țara a ’nvălit BOL.
armii grele de furnici EM. [Rus. ARMIĬA (din fr.
armée)].
armie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ÁRMIE, armii, s. f. (
Înv.) Armată (
1). — Din
rus. armiia.