arhitect (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ARHITÉCT, -Ă, arhitecți, -te, s. m. și
f. Specialist în arhitectură. – Din
fr. architecte, lat. architectus.arhitect (Dicționar de neologisme, 1986)ARHITÉCT, -Ă s.m. și f. Specialist în proiectarea planurilor (și a devizelor) de construire a clădirilor. [< fr.
architecte, cf. lat.
architectus, gr.
architekton – constructor].
arhitect (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)arhitéct (arhitécți), s. m. – Specialist în știința și arta de a proiecta și construi clădiri.
Fr. architecte, și înainte (
sec. XVIII) din
gr. ἀρχιτέϰτων (Gáldi 153). –
Der. (din
fr.)
arhitectonic, adj.;
arhitectonie, s. f. (
înv., arhitectură);
arhitectură, s. f.;
arhitectural, adj.arhitect (Marele dicționar de neologisme, 2000)ARHITÉCT, -Ă s. m. f. 1. specialist în arhitectură (1). 2. (fig.) creator al unei concepții privind relațiile politice interstatale. (< fr.
architecte, lat.
architectus, gr.
arkhitekton)
arhitect (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ARHITÉCT, -Ă, arhitecți, -te, s. m. și
f. Specialist în proiectarea și construirea clădirilor. –
Fr. architecte (
lat. lit. architectus).
arhitect (Dicționaru limbii românești, 1939)*arhitéct m. (lat.
architectus, vgr.
arhitékton). Care știe arhitectura. – Fem.
-éctă, pl.
e.arhitect (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)arhitéct s. m.,
pl. arhitécți; abr. arh.arhitect (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)arhitect m. cel ce face planul unui edificiu și dirijează construcțiunea.
arhitect (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ARHITÉCT, -Ă, arhitecți, -te, s. m. și
f. Specialist în arhitectură. — Din
fr. architecte, lat. architectus.