argon (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ARGÓN s. n. Gaz rar, incolor și inodor, care se găsește în atmosferă și care servește la umplerea unor becuri electrice. – Din
fr. argon.argon (Dicționar de neologisme, 1986)ARGÓN s.n. (
Chim.) Gaz nobil incolor și inodor, întrebuințat mai ales la umplerea becurilor și a tuburilor luminescente. [< fr.
argon, cf. gr.
argos – inactiv].
argon (Marele dicționar de neologisme, 2000)ARGÓN s. n. gaz inert, incolor și inodor, folosit la umplerea becurilor și a tuburilor luminescente. (< fr.
argon)
argon (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)ARGÓN (‹
fr. {i}; {s}
gr. argos „inactiv”),
s. n. Element chimic (Ar;
nr. at. 18,
m. at. 39,948,
p. t. -189 ºC,
p. f. -185,7 ºC) din familia gazelor rare. Se găsește în atmosferă în proporție de 0,93 la sută în volume și se întrebuințează la umplerea becurilor electrice și a unor tuburi luminicente pentru reclame, la sudarea cu arc electric. A fost descoperit în 1894 de J.W.S. Rayleigh și W. Ramsay.
argon (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ARGÓN s. n. Gaz nobil incolor și inodor, întrebuințat la umplerea becurilor electrice și a unor tuburi cu descărcare electrică folosite la reclamele luminoase. –
Fr. argon (<
gr.).
argon (Dicționaru limbii românești, 1939)*argón n. (vgr. „nelucrător”).
Chim. Un gaz simplu insipid, incolor și inodor care se află în proporțiune de o sutime în aer.
argon (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)argón s. n.;
simb. Arargon (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ARGÓN s. n. Gaz rar, incolor și inodor, care se găsește în atmosferă și care servește la umplerea unor becuri electrice, a unor tuburi luminiscente pentru reclame și la sudarea cu arc electric. — Din
fr. argon.