arendășesc (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ARENDĂȘÉSC, -EÁSCĂ, arendășești, adj. De arendaș, care aparține arendașului. –
Arendaș +
suf. -esc.arendășesc (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ARENDĂȘÉSC, -EÁSCĂ, arendășești, adj. De arendaș, care aparține unui arendaș. – Din
arendaș +
suf. -esc.arendășesc (Dicționaru limbii românești, 1939)arendășésc, -eáscă adj. (d.
arendaș). De arendaș:
casă arendășească.arendășesc (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)arendășésc adj. m.,
f. arendășeáscă; pl. m. și
f. arendășéștiarendășesc (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)arendășesc a. ce ține de arendaș:
brișcă arendășească OD.
arendășesc (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ARENDĂȘÉSC, -EÁSCĂ, arendășești, adj. De arendaș, care aparține arendașului. —
Arendaș +
suf. -esc.