arendășoaică (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ARENDĂȘOÁICĂ, arendășoaice, s. f. Nevastă de arendaș; femeie care ține în arendă un bun; arendășiță. –
Arendaș +
suf. -oaică.arendășoaică (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ARENDĂȘOÁICĂ, arendășoaice, s. f. Nevastă de arendaș; femeie care ține în arendă un bun. – Din
arendaș +
suf. -oaică.arendășoaică (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)arendășoáică s. f.,
g.-d. art. arendășoáicei; pl. arendășoáicearendășoaică (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ARENDĂȘOÁICĂ, arendășoaice, s. f. Nevastă de arendaș; femeie care ține în arendă un bun; arendășiță. —
Arendaș +
suf. -oaică.