apune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)APÚNE, pers. 3
apúne, vb. III.
Intranz. (Despre aștri) A dispărea sub orizont; a asfinți, a scăpăta. ♦
Fig. A-și pierde întreaga strălucire, putere, faimă etc., a dispărea pentru totdeauna. ◊ (
Fam.; în
expr.)
A(-i) apune steaua (cuiva) = a-și pierde poziția, faima; a decădea. –
Lat. apponere.apune (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)apúne (apún, apús), vb. –
1. (Despre soare și aștri) A asfinți, a scăpăta. –
2. A decădea, a fi în declin. –
3. A pieri, a muri. –
Mr. apun. Lat. appōnĕre „a împreuna” (Șeineanu,
Semasiol., 181; Pușcariu 104; Candrea-Dens., 1462; REW 551; DAR);
cf., cu alte sensuri,
it. apporre, v. prov. apondre, v. sp. aponer, port. apôr. Semantismul
rom. se explică printr-o fază intermediară „a (se) pune sub” sau „a coborî”, care se mai păstrează în
mr. (
casă apusă „casă joasă”). Sensul primitiv s-a conservat în
gal. din Lubián
apor „a înjuga boii”. Pentru uzul
rom.,
rom. preferă
vb. simplu,
cf. it. ponente, sp. poniente, ponerse el sol, port. poente. Der. apus, s. n. (asfințit de soare; occident);
apusean, adj. (occidental). Expresia
soare apune a trecut în
ngr. σορουπώνει „noaptea cade”,
cf. alb. serpont „crepuscul” (Meyer 381).
apune (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))APÚNE, apún, vb. III.
Intranz. 1. (Despre soare, lună, stele; la
pers. 3) A dispărea sub orizont; a asfinți, a scăpăta. ◊
Expr. A-i apune (cuiva)
steaua = a decădea.
2. Fig. A fi în declin, a pieri; a muri. –
Lat. apponere.apune (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)apúne (a ~) vb.,
ind. prez. 3
sg. apúne, perf. s. 3
sg. apúse, 3
pl. apúseră; conj. prez. 3
să apúnă; ger. apunấnd; part. apúsapune (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)apune v.
1. a trece sub orizont (de soare);
2. fig. a scădea, a dispare treptat:
ca un astru el apune EM.
și anii mei tineri apun în mormânt BOL. [Lat. APPONERE, a pune jos (acest sens și în macedo-română), specializat la apunerea sau disparițiunea astrelorj.
apune (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)APÚNE, pers. 3
apúne, vb. III.
Intranz. (Despre aștri) A dispărea sub orizont; a asfinți, a scăpăta. ♦
Fig. A-și pierde întreaga strălucire, putere, faimă etc., a dispărea pentru totdeauna. ◊ (
Fam.; în
expr.)
A(-i) apune steaua (cuiva) = a-și pierde poziția, faima; a decădea. —
Lat. apponere.apune (Dicționar de argou al limbii române, 2007)a pune (
pe cineva)
cu botul pe labe expr. a anihila (
pe cineva); a pune la punct (
pe cineva).
apune (Dicționar de argou al limbii române, 2007)a pune (
pe cineva)
în aceeași oală (cu altcineva) expr. a avea o părere la fel de proastă despre două persoane.
apune (Dicționar de argou al limbii române, 2007)a pune (
ceva)
la bătaie expr. 1. a oferi ceva spre a fi cheltuit sau consumat.
2. a risca (
ceva).
apune (Dicționar de argou al limbii române, 2007)a pune (
cuiva)
lacătul expr. (intl.) 1. a mitui (
pe cineva).
2. a prinde (
pe cineva) în capcană / în cursă.
3. a bate (
pe cineva) până la leșin.