apotemă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)APOTÉMĂ, apoteme, s. f. Perpendiculară dusă din centrul unui poligon regulat pe mijlocul oricăreia dintre laturile sale. ♦ Dreaptă dusă din vârful unei piramide regulate pe mijlocul oricăreia dintre laturile bazei. – Din
fr. apothème.apotemă (Dicționar de neologisme, 1986)APOTÉMĂ s.f. Perpendiculară care unește centrul unui poligon regulat cu mijlocul unei laturi. ♦ Înălțimea feței laterale a unei piramide regulate. [< fr.
apothème, cf. gr.
apothema <
apotithemi – a coborî].
apotemă (Marele dicționar de neologisme, 2000)APOTÉMĂ s. f. segment de dreaptă care unește centrul unui poligon regulat cu mijlocul oricăreia dintre laturi; înălțime a feței laterale a unei piramide regulate. (< fr.
apothème)
apotemă (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))APOTÉMĂ, apoteme, s. f. Perpendiculară dusă din centrul unei poligon regulat pe oricare dintre laturile lui. ♦ Înălțimea feței laterale a unei piramide regulate. –
Fr. apothème (<
gr.).
apotemă (Dicționaru limbii românești, 1939)*apotémă f., pl.
e (vgr.
apóthema, d.
apotithemi, depun, transmit. V.
temă).
Geom. Perpendiculară dusă din centru unuĭ poligon regular pe o lature [!].
apotemă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)apotémă s. f.,
g.-d. art. apotémei; pl. apotémeapotemă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)APOTÉMĂ, apoteme, s. f. Segment de dreaptă care unește centrul unui poligon regulat cu mijlocul oricăreia dintre laturile sale. ♦ Dreaptă dusă din vârful unei piramide regulate pe mijlocul oricăreia dintre laturile bazei. — Din
fr. apothème.