apologie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)APOLOGÍE, apologii, s. f. 1. Elogiu, laudă ferventă (și adesea exagerată) adusă unei persoane, unei idei etc.; apărare (servilă și interesată) a cuiva sau a ceva.
2. Discurs, scriere care face apologia (
1) cuiva sau a ceva. – Din
fr. apologie, lat. apologia.apologie (Dicționar de neologisme, 1986)APOLOGÍE s.f. Laudă exagerată, ridicare în slăvi, apărare servilă și interesată. ♦ Scriere, cuvântare prin care se ia apărarea cuiva sau a ceva (mai ales ca răspuns unor învinuiri). [Gen.
-iei. / < fr.
apologie, it., lat., gr.
apologia].
apologie (Marele dicționar de neologisme, 2000)APOLOGÍE s. f. 1. laudă exagerată, apărare servilă și interesată; apologetism. 2. scriere, cuvântare prin care se ia apărarea cuiva sau a ceva. (< fr.
apologie, lat., gr.
apologia)
apologie (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))APOLOGÍE, apologii, s. f. Laudă aprinsă, ridicare în slavă a cuiva sau a ceva; apărare (servilă și interesată) a cuiva sau a ceva. ♦ Discurs, scriere de apărare a cuiva sau a ceva. –
Fr. apologie (
lat. lit. apologia).
apologie (Dicționaru limbii românești, 1939)*apologíe f. (vgr.
apología). Discurs de apărare saŭ de justificare.
apologie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)apologíe s. f.,
art. apología, g.-d. art. apologíei; pl. apologíi, art. apologíileapologie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)apologie f. discurs de apărare sau de justificare.
apologie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)APOLOGÍE, apologii, s. f. 1. Elogiu, laudă ferventă (și adesea exagerată) adusă unei persoane, unei idei etc.; apărare (servilă și interesată) a cuiva sau a ceva.
2. Discurs, scriere care face apologia (1) cuiva sau a ceva. — Din
fr. apologie, lat. apologia.