apologetic - explicat in DEX

apologetic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
APOLOGÉTIC, -Ă, apologetici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care conține o apologie, care ține de apologie. 2. S. f. Sistem (adesea neîntemeiat) de apărare sau de justificare a unei idei, doctrine etc. 3. S. f. Parte a teologiei care are ca scop apărarea religiei creștine. – Din fr. apologétique.

apologetic (Dicționar de neologisme, 1986)
APOLOGÉTIC, -Ă adj. Care conține o apologie; de apologie. [Cf. fr. apologétique, lat. apologeticum, gr. apologetikos].

apologetic (Marele dicționar de neologisme, 2000)
APOLOGÉTIC, -Ă I. adj. care conține o apologie. II. s. f. 1. ramură a teologiei care are ca scop apărarea creștinismului. 2. sistem preconceput, teorie etc. prin care se elogiază neîntemeiat o persoană, o idee, un sistem etc. (< fr. apologétique)

apologetic (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
APOLOGÉTIC, -Ă, apologetici, -e, adj. Care conține o apologie, care ține de apologie. – Fr. apologétique.

apologetic (Dicționaru limbii românești, 1939)
*apologétic, -ă adj. (vgr. apologetikós). De apologie: discurs apologetic. S. f., pl. ĭ și e. Acea parte a teologiiĭ care apără creștinizmu de atacurĭ. Adv. În mod apologetic.

apologetic (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
APOLOGÉTIC, -Ă, apologetici, -ce, adj. 1. Care conține o apologie, care ține de apologie. – Din fr. apologétique.

apologetic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
apologétic adj. m., pl. apologétici; f. apologétică, pl. apologétice

apologetic (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
apologetic a. care conține o apologie: discurs apologetic.

apologetic (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
APOLOGÉTIC, -Ă, apologetici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care conține o apologie, care ține de apologie. 2. S. f. Sistem (adesea neîntemeiat) de apărare sau de justificare a unei idei, doctrine etc. 3. S. f. Parte a teologiei care are ca scop apărarea religiei creștine prin argumente raționale și istorice. — Din fr. apologétique.