apofiză - explicat in DEX

apofiză (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
APOFÍZĂ, apofize, s. f. 1. Proeminență pe suprafața unui os. Apofiza vertebrelor. 2. Ramificație de formă tubulară sau cilindrică a filoanelor, zăcămintelor, corpurilor eruptive etc., care pătrunde în rocile înconjurătoare. 3. (Arhit.) Mulură concavă care marchează legătura dintre fusul unei coloane și baza ei. – Din fr. apophyse, lat. apophysis.

apofiză (Dicționar de neologisme, 1986)
APOFÍZĂ s.f. 1. (Anat.) Parte proeminentă a unui os. ♦ (Bot.) Partea terminală, vizibilă, a solzului seminal la corpurile mature. 2. Ramură secundară a unei roci eruptive. 3. Mulură concavă care marchează legătura dintre fusul unei coloane și baza ei. [< fr. apophyse, cf. gr. apophysis – excrescență].

apofiză (Marele dicționar de neologisme, 2000)
APOFÍZĂ s. f. 1. proeminență a unui os. 2. umflătură la baza unei capsule. 3. ramură secundară a unei roci eruptive. 4. mulură concavă care marchează legătura dintre fusul unei coloane și baza ei. (< fr. apophyse, gr. apophysis, excrescență)

apofiză (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
APOFÍZĂ, apofize, s. f. 1. Proeminență pe suprafața unui os. Apofiza vertebrelor. 2. (Arhit.) Mulură concavă care marchează legătura dintre fusul unei coloane și baza ei. – Fr. apophyse (lat. lit. apophysis).

apofiză (Dicționaru limbii românești, 1939)
*apofíză f., pl. e (vgr. apóphysis, excrescență, d. apó, de la, și phýo, cresc. V. sinfiză). Anat. Excrescență naturală a unuĭ os: apofiza zigomatică.

apofiză (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
apofíză s. f., g.-d. art. apofízei; pl. apofíze

apofiză (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
apofiză f. Med. partea răsărită a unui os.

apofiză (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
APOFÍZĂ, apofize, s. f. 1. Proeminență pe suprafața unui os. Apofiza vertebrelor. 2. Ramificație de formă tubulară sau cilindrică a filoanelor, zăcămintelor, corpu­rilor eruptive etc., care pătrunde în rocile înconjurătoare. 3. (Arhit.) Mulură concavă care marchează legătura dintre fusul unei coloane și baza ei. — Din fr. apophyse, lat. apophysis.