apelativ - explicat in DEX

apelativ (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
APELATÍV, -Ă, apelativi, -e, adj., s. n. (Substantiv) comun; (nume, cuvânt) calificativ. – Din fr. appellatif, lat. appelativus.

apelativ (Dicționar de neologisme, 1986)
APELATÍV, -Ă adj. (Ieșit din uz; despre substantive) Comun. ♦ (s.n.) Nume, calificativ. [< fr. appellatif, cf. lat. appellativus].

apelativ (Marele dicționar de neologisme, 2000)
APELATÍV, -Ă adj., s. n. (substantiv) comun; nume calificativ. (< fr. appellatif, lat. appellativus)

apelativ (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
APELATÍV, -Ă, apelativi, -e, adj. (Ieșit din uz, despre substantive) Comun. ♦ (Substantivat, n.) Nume, calificativ. – Fr. appellatif (lat. lit. appellativus).

apelativ (Dicționaru limbii românești, 1939)
*apelatív, -ă adj. (lat. appellativus). Gram. Nume apelativ (maĭ des nume comun), care convine întregiĭ speciĭ, ca om, arbore. General: „Scit” era un nume apelativ pentru toate popoarele nomade din nordu și estu Eŭropeĭ.

apelativ (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
apelatív¹ adj. m., pl. apelatívi; f. apelatívă, pl. apelatíve

apelativ (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
apelatív² s. n., pl. apelatíve

apelativ (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
apelativ a. 1. Gram. care convine întregei specii; 2. general: Scit era un nume apelativ pentru toate popoarele nomade dela N. și E. Europei.

apelativ (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
APELATÍV, -Ă, apelativi, -e, adj., s. n. Care se aplică unei clase, unei specii întregi; comun, general. ♦ (Substantivat, n.) Substantiv comun, nume. — Din fr. appellatif, lat. appelativus.