aparență - explicat in DEX

aparență (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
APARÉNȚĂ, aparențe, s. f. Înfățișare exterioară (și adesea neconformă cu realitatea) a cuiva sau a ceva. ◊ Loc. adv. În aparență = după exterior, la prima vedere. ◊ Expr. A salva aparențele = a reuși să dea unui lucru, unei situații etc. o înfățișare care să ascundă o realitate neplăcută. – Din fr. apparence, lat. apparentia.

aparență (Dicționar de neologisme, 1986)
APARÉNȚĂ s.f. Ceea ce pare pe din afară ; înfățișare, manifestare exterioară evidentă a lucrurilor. ◊ În aparență = judecând după exterior ; a salva aparențele = a da (unui lucru, unei situații) o înfățișare care să ascundă o defecțiune internă. [Var. (înv.) aparință s.f. / cf. fr. apparence, it. apparenza, lat. t. apparentia].

aparență (Marele dicționar de neologisme, 2000)
APARÉNȚĂ s. f. înfățișare, manifestare exterioară evidentă, uneori înșelătoare. ♦ în ~ = la prima vedere. (< fr. apparence, lat. apparentia)

aparență (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
APARÉNȚĂ, aparențe, s. f. Înfățișare exterioară, vizibilă și adeseori înșelătoare a unui lucru, a unei ființe sau a unui fenomen. ◊ Loc. adv. În aparență = judecând după exterior, la prima vedere. ◊ Expr. A salva aparențele = a da unui lucru, unei situații etc. o înfățișare care să ascundă un rău lăuntric. – Fr. apparence (lat. lit. apparentia).

aparență (Dicționaru limbii românești, 1939)
*aparénță f., pl. e (lat. apparentia, fr. apparence). Înfățișare, calitatea de a fi aparent (distins): om cu aparență, om fără aparență. Înfățișare falsă, părere, irealitate: toate acestea-s numaĭ aparențe. A salva aparențele, a acoperi față de lume ceĭa ce nu vreĭ să apară. În aparență, după cum se pare, după înfățișare: lucru ușor în aparență, dar greŭ în realitate.

aparență (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
aparénță s. f., g.-d. art. aparénței; pl. aparénțe

aparență (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
aparență f. ceea ce-i aparent: aparențele sunt înșelătoare; în aparență, judecând după exterior.

aparență (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
APARÉNȚĂ, aparențe, s. f. Înfățișare exterioară (și adesea neconformă cu realitatea) a cuiva sau a ceva. ◊ Loc. adv. În aparență = după exterior, la prima vedere. ◊ Expr. A salva aparențele = a reuși să dea unui lucru, unei situații etc. o înfățișare care să ascundă o realitate neplăcută. — Din fr. apparence, lat. apparentia.