anvelopă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ANVELÓPĂ, anvelope, s. f. 1. Înveliș de protecție a camerei de aer a unui vehicul, confecționat din cauciuc.
2. Supracopertă.
3. (
Pict.) Atmosferă difuză care învăluie figurile dintr-un tablou. – Din
fr. enveloppe.anvelopă (Dicționar de neologisme, 1986)ANVELÓPĂ s.f. 1. Înveliș protector de piele, de cauciuc etc. al unei camere cu aer.
2. Învelitoare de carte; supracopertă. ♦ Mapă de carton, de material plastic etc. în care se păstrează o carte în timpul cititului.
3. (
Arte) Atmosferă care învăluie figurile dintr-un tablou, îndulcindu-le contururile. [< fr.
enveloppe].
anvelopă (Marele dicționar de neologisme, 2000)ANVELÓPĂ s. f. 1. înveliș protector din cauciuc al unei camere de aer, al unei roți de vehicul. ◊ înveliș al unei mingi (de fotbal, volei etc.). 2. supracopertă. ◊ mapă în care se păstrează o carte în timpul cititului. ◊ plic. 3. (arte) atmosferă care învăluie figurile dintr-un tablou. (< fr.
enveloppe)
anvelopă (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ANVELÓPĂ, anvelope, s. f. Înveliș de protecție a unei camere cu aer, făcut din cauciuc sau din piele groasă. –
Fr. enveloppe.anvelopă (Dicționaru limbii românești, 1939)*anvelópă f., pl.
e (fr.
enveloppe. V.
developez).
Barb. Caucĭucu cel gros care învălește [!] camera de aer la roatele pneŭmatice. – Curat rom.
învălitoare.anvelopă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)anvelópă s. f.,
g.-d. art. anvelópei; pl. anvelópeanvelopă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ANVELÓPĂ, anvelope, s. f. 1. Înveliș de protecție al camerei de aer a unei roți de vehicul, confecționat din cauciuc. ♦ Înveliș exterior al unei mingi de fotbal, de volei etc.
2. Supracopertă.
3. (
Pict.) Atmosferă difuză care învăluie figurile dintr-un tablou. — Din
fr. enveloppe.