anură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ANÚRĂ, anure, s. f. (La
pl.) Ordin de amfibieni lipsiți de coadă în stadiul de adult, cu membrele adaptate pentru salt; (și la
sg.) animal din acest ordin. – Din
fr. anures.anură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)anúră s. f.,
g.-d. art. anúrei; pl. anúreanură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ANÚRĂ, anure, s. f. (La
pl.) Ordin de amfibieni lipsiți de coadă în stadiul de adult, cu membrele adaptate pentru salt; (și la
sg.) animal din acest ordin. — Din
fr. anures.