antrenor - explicat in DEX



antrenor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ANTRENÓR, -OÁRE, antrenori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană calificată care se ocupă cu antrenarea sportivilor. 2. S. n. Utilaj folosit pentru a antrena un organ de mașină sau o mașină. – Din fr. entraineur.

antrenor (Dicționar de neologisme, 1986)
ANTRENÓR s.m. și f. Persoană care se ocupă cu antrenarea sportivilor. // s.n. Utilaj folosit pentru rotirea unor scule sau a pieselor de mașini-unelte. [Cf. fr. entraîneur].

antrenor (Marele dicționar de neologisme, 2000)
ANTRENÓR, -OÁRE I. s. m. f. persoană calificată care se ocupă de antrenarea sportivilor. II. s. n. utilaj pentru rotirea unor scule sau a pieselor de mașini-unelte. (< fr. entraîneur)

antrenor (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
ANTRENÓR, -OÁRE, antrenori, -oare, s. m. și f. Persoană calificată care se ocupă cu antrenarea sportivilor. – După fr. entraîneur.

antrenor (Dicționaru limbii românești, 1939)
*antrenór m. (fr. entraîneur). Cel care prepară caiĭ p. curse. – Maĭ pe rom. antrenator.

antrenor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
antrenór1 (persoană) s. m., pl. antrenóri

antrenor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
antrenór2 (utilaj) s. n., pl. antrenoáre

antrenor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ANTRENÓR, -OÁRE, antrenori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană calificată care se ocupă cu antrenarea sportivilor. 2. S. n. Utilaj folosit pentru a antrena un organ de mașină sau o mașină. — Din fr. entraîneur.