antrenor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ANTRENÓR, -OÁRE, antrenori, -oare, s. m. și
f.,
s. n. 1. S. m. și
f. Persoană calificată care se ocupă cu antrenarea sportivilor.
2. S. n. Utilaj folosit pentru a antrena un organ de mașină sau o mașină. – Din
fr. entraineur.antrenor (Dicționar de neologisme, 1986)ANTRENÓR s.m. și f. Persoană care se ocupă cu antrenarea sportivilor. //
s.n. Utilaj folosit pentru rotirea unor scule sau a pieselor de mașini-unelte. [Cf. fr.
entraîneur].
antrenor (Marele dicționar de neologisme, 2000)ANTRENÓR, -OÁRE I.
s. m. f. persoană calificată care se ocupă de antrenarea sportivilor. II. s. n. utilaj pentru rotirea unor scule sau a pieselor de mașini-unelte. (< fr.
entraîneur)
antrenor (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ANTRENÓR, -OÁRE, antrenori, -oare, s. m. și
f. Persoană calificată care se ocupă cu antrenarea sportivilor. – După
fr. entraîneur.antrenor (Dicționaru limbii românești, 1939)*antrenór m. (fr.
entraîneur). Cel care prepară caiĭ p. curse. – Maĭ pe rom.
antrenator.antrenor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)antrenór1 (persoană)
s. m.,
pl. antrenóriantrenor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)antrenór2 (utilaj)
s. n.,
pl. antrenoáreantrenor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ANTRENÓR, -OÁRE, antrenori, -oare, s. m. și
f.,
s. n. 1. S. m. și
f. Persoană calificată care se ocupă cu antrenarea sportivilor.
2. S. n. Utilaj folosit pentru a antrena un organ de mașină sau o mașină. — Din
fr. entraîneur.