antracit - explicat in DEX

antracit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ANTRACÍT, antracite, s. n. Cărbune de pământ de calitate superioară, având în compoziția sa mult carbon, puține substanțe volatile și apă, de culoare neagră lucioasă, foarte dens, fiind un prețios combustibil. – Din fr. anthracite.

antracit (Dicționar de neologisme, 1986)
ANTRACÍT s.n. Cărbune de pământ superior, foarte bogat în carbon. [< fr. anthracite, cf. gr. anthrax – cărbune].

antracit (Marele dicționar de neologisme, 2000)
ANTRACÍT s. n. cărbune natural superior, negru-sticlos, cu un procent mare de carbon. (< fr. anthracite)

antracit (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
ANTRACÍT (‹ fr. {i}; {s} gr. anthrax „cărbune”) s. n. Varietate de cărbune natural, foarte bogat în carbon (89,5-96,5 la sută), sărac în apă și materii volatile, având o putere calorică de c. 7.800-8,350 kcal/kg. Arde cu flacără scăzută, fără fum, formează cocs pulverulent și este un combustibil prețios.

antracit (Dictionnaire morphologique de la langue roumaine, 1981 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
antracít s. m., pl. antraciți

antracit (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
ANTRACÍT s. n. Cărbune de pământ de calitate superioară, negru, lucios și foarte dens. – Fr. anthracite.

antracit (Dicționaru limbii românești, 1939)
*antracít n. (vgr. anthrakites, care seamănă a cărbune). Min. Un fel de cărbune de pămînt, maĭ uscat de cît cel obișnuit și care arde greŭ, dar dă căldură mare fără flacără și fără fum.

antracit (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ANTRACÍT s. n. Cărbune de pământ de calitate superioară, bogat în carbon, sărac în substanțe volatile și apă, de culoare neagră lucioasă, foarte dens, bun combustibil. – Din fr. anthracite.

antracit (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
antracít s. n.

antracit (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
antracit n. cărbune de pământ, mai vârtos ca huila și care arde foarte cu greu, dar dă o căldură mare fără flacări și fără fum.