antistrofă - explicat in DEX

antistrofă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ANTISTRÓFĂ, antistrofe, s. f. 1. A două parte în triada strofă-antistrofă-epodă a unei poezii lirice cântate de cor după strofă și înainte de epodă în teatrul antic grec. 2. Repetare a cuvintelor în ordine inversă în vers, în frază. – Din fr. antistrophe.

antistrofă (Dicționar de neologisme, 1986)
ANTISTRÓFĂ s.f. 1. A doua stanță dintr-o poezie lirică, cântată de cor în teatrul antic grec. 2. (Ret.) Repetarea cuvintelor în ordine inversă în vers, în frază etc. [< fr., lat., gr. antistrophe].

antistrofă (Marele dicționar de neologisme, 2000)
ANTISTRÓFĂ s. f. 1. răspuns al corului în tragedia antică grecească. 2. a doua stanță într-o poezie lirică grecească, între strofă și epodă. 3. repetare a cuvintelor în ordine inversă în vers, în frază etc.; epiforă. (< fr. antistrophe, lat. antistropha)

antistrofă (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
ANTISTRÓFĂ, antistrofe, s. f. A două stanță a unei poezii lirice, cântată de cor în teatrul antic grec. – Fr. antistrophe.

antistrofă (Dicționaru limbii românești, 1939)
*antistrófă f., pl. e (vgr. antistrophé, d. anti, contra, și strophé, întoarcere, strofă). A doŭa strofă a poeziiĭ lirice cîntate de coru teatruluĭ grecesc vechĭ.

antistrofă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
!antistrófă (-tis-tro-/-ti-stro-) s. f., g.-d. art. antistrófei; pl. antistrófe

antistrofă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
antistrofă f. a doua strofă a unui cântec liric grec.

antistrofă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ANTISTRÓFĂ, antistrofe, s. f. 1. A doua parte în triada strofă-antistrofă-epodă a unei poezii lirice cântate de cor în teatrul antic grec. 2. Repetare a cuvintelor în ordine inversă în vers, în frază. — Din fr. antistrophe.