antilopă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ANTILÓPĂ, antilope, s. f. 1. Nume dat mai multor rumegătoare, cu trupul suplu, cu picioarele lungi și subțiri, care trăiesc prin țările calde.
2. Pielea tăbăcită a antilopei (
1) sau material care imită această piele. – Din
fr. antilope.antilopă (Dicționar de neologisme, 1986)ANTILÓPĂ s.f. Mamifer rumegător sprinten care trăiește în țările calde. ♦ Pielea tăbăcită a acestui animal; imitație a acestei piei. [< fr., engl.
antilope].
antilopă (Marele dicționar de neologisme, 2000)ANTILÓPĂ s. f. 1. mamifer rumegător din țările calde, cu picioarele lungi și subțiri și corpul suplu. 2. pielea tăbăcită a antilopei (1); imitație a acestei piei. (< fr.
antilope)
antilopă (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ANTILÓPĂ, antilope, s. f. 1. Mamifer din subordinul rumegătoarelor, cu trupul suplu și picioarele lungi și subțiri; trăiește prin țările calde.
2. Pielea tăbăcită a antilopei (
1); imitație a acestei piei. –
Fr. antilope (<
gr.).
antilopă (Dicționaru limbii românești, 1939)*antilópă f., pl.
e (fr.
antilope, d. engl.
antelope). Un fel de căprioară care trăĭește în cîrdurĭ în Africa, Asia și maĭ rar în Eŭropa. (Îs multe felurĭ de antilope, între altele chear [!] gazela. Ele-s foarte fricoase, dar se îmblînzesc ușor).
antilopă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)antilópă s. f.,
g.-d. art. antilópei; pl. antilópeantilopă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)antilopă f. mamifer din familia rumegătoarelor, foarte sprinten la alergat, cu coarne subțiri și lungi în formă de liră.
antilopă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ANTILÓPĂ, antilope, s. f. 1. Nume dat mai multor rumegătoare, cu trupul suplu, cu picioarele lungi și subțiri, care trăiesc prin țările calde.
2. Pielea tăbăcită a antilopei (1) sau material care imită această piele. — Din
fr. antilope.