anticar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ANTICÁR1 adj. Antitanc. –
Anti- +
car [de luptă] (după
fr. antichar).
anticar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ANTICÁR2, anticari, s. m. Persoană care se ocupă cu achiziționarea și cu vânzarea de cărți vechi. ♦ (
Înv.) Colecționar de obiecte antice;
p. ext. arheolog. – Din
fr. antiquaire, lat. antiquarius.anticar (Dicționar de neologisme, 1986)ANTICÁR adj. invar. Antitanc. [După fr.
antichar].
anticar (Dicționar de neologisme, 1986)ANTICÁR s.m. Cel care se ocupă cu vânzarea și cumpărarea cărților vechi. ♦ amator, colecționar de lucruri vechi de artă, de antichități. [Var.
anticvar s.m. / < germ.
Antiquar, fr.
antiquaire].
anticar (Marele dicționar de neologisme, 2000)ANTICÁR1 adj. inv. antitanc. (după fr.
antichar)
anticar (Marele dicționar de neologisme, 2000)ANTICÁR2 s. m. negustor de antichități, de obiecte (de artă), de cărți vechi; buchinist. (< fr.
antiquaire, germ.
Antiquar)
anticar (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ANTICÁR1 adj. invar. Antitanc. – Din
anti- +
car [de luptă] (după
fr. antichar).
anticar (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ANTICÁR2, anticari, s. m. Negustor de cărți vechi. ♦ (
Înv.) Colecționar de obiecte antice;
p. ext. arheolog. –
Fr. antiquaire (
lat. lit. antiquarius).
anticar (Dicționaru limbii românești, 1939)*anticár m. (lat.
antiquarius, fr.
-quaire, germ.
-quar).
Rar Cel care se ocupă de obĭecte antice (monumente, medaliĭ ș. a.), sin. cu
arheolog. Ob. Negustor de vechiturĭ, maĭ ales de cărțĭ vechĭ. – Fals
-cvar.anticar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)anticár1 (antitanc)
adj. invar.