antepenultim - explicat in DEX

antepenultim (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ANTEPENÚLTIM, -Ă, antepenultimi, -e, adj. Care ocupă locul al treilea, socotind de la ultimul; înainte de penultimul. – Din fr. antépénultième, lat. antepaenultimus.

antepenultim (Dicționar de neologisme, 1986)
ANTEPENÚLTIM, -Ă adj. Care este pe locul al treilea de la sfârșit; înainte de penultimul. [< lat. antepaenultimus].

antepenultim (Marele dicționar de neologisme, 2000)
ANTEPENÚLTIM, -Ă adj. pe locul al treilea de la sfârșit, înainte de penultimul. (< lat. antepaenultimus)

antepenultim (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
ANTEPENÚLTIM, -Ă, antepenultimi, -e, adj. Care ocupă locul al treilea, socotind de la ultimul. – Fr. antépénultième (lat. lit. antepaenultimus).

antepenultim (Dicționaru limbii românești, 1939)
*antepenúltim, -ă adj. (lat. antepaenultimus). Al treilea din urmă: prin e antepenultima silabă a cuvîntuluĭ a-prin-de-re. S. f., pl. e. Silaba a treĭa din urmă.

antepenultim (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
!antepenúltim (-pe-nul-/-pen-ul-) adj. m., pl. antepenúltimi; f. antepenúltimă, pl. antepenúltime

antepenultim (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
antepenultim a. înainte de penultim; antepenultima, silaba care precede penultima unei vorbe.

antepenultim (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ANTEPENÚLTIM, -Ă, antepenultimi, -e, adj. Care se află înainte de penul­timul. — Din fr. antépénultième, lat. antepaenultimus.