ante (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ANTE- Element de compunere care înseamnă „înainte”, „în față”, „anterior” și care servește la formarea unor substantive, adjective și verbe. – Din
lat. ante.ante (Dicționar de neologisme, 1986)ANTE- Element prim de compunere savantă, însemnând „înainte”. [< lat.
ante].
ante (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)ante- –
Pref. neol., din
lat. ante; intră în compunerea anumitor cuvinte în care traduce
fr. avant-: antebraț, s. n.;
antegardă, s. f. (
înv., avangardă), astăzi înlocuit prin
avantgardă; antetren, s. n. Cf. anti-.ante (Marele dicționar de neologisme, 2000)ANTE- pref. „anterior” (spațial și temporal). (< fr.
anté-, cf.
lat. ante)
ante (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ANTE- Element de compunere însemnând „înainte” și servind la formarea unor substantive și a unor adjective. –
Lat. lit. ante.ante (Dicționaru limbii românești, 1939)*ánte- (une-orĭ și
ánti-), prefix lat. care înseamnă „înainte”, ca' n:
ante-meridian, anti-cipat ș. a. V.
post- și
pre 2.ante (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ANTE- Element de compunere însemnând „înainte”, „în față”, „anterior”, care servește la formarea unor substantive, adjective și verbe. —
Din lat. ante.