animalic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ANIMÁLIC, -Ă, animalici, -ce, adj. De animal, specific animalelor. ♦ Exclusiv fiziologic;
p. ext. (despre atitudinea, comportarea oamenilor) ca de animal, brutal, bestial, josnic. –
Animal +
suf. -ic. Cf. germ. animalisch.animalic (Dicționar de neologisme, 1986)ANIMÁLIC, -Ă adj. Care este în legătură cu animalele, propriu animalelor; josnic, brutal, degradant, inuman. [Cf. germ.
animalisch].
animalic (Marele dicționar de neologisme, 2000)ANIMÁLIC, -Ă adj. 1. specific animalelor. 2. (fig.) josnic, brutal, inuman. (< germ.
animalisch)
animalic (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ANIMÁLIC, -Ă, animalici, -e, adj. De animal, exclusiv fiziologic;
fig. în stare de înapoiere, mizerabil; brutal, josnic. – Din
animal2 +
suf. -ic.animalic (Dicționaru limbii românești, 1939)*animálic, -ă adj. (d.
animal; germ.
animalisch). De animal. Dobitocesc, abrutizat:
viață animalică. Adv. Dobitocește.
animalic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)animálic adj. m.,
pl. animálici; f. animálică, pl. animáliceanimalic (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ANIMÁLIC, -Ă, animalici, -ce, adj. De animal, specific animalelor. ♦ Exclusiv fiziologic;
p. ext. (despre atitudinea, comportarea oamenilor) ca de animal, brutal, bestial, josnic. —
Animal +
suf. -íc. Cf. germ. a n i m a 1 i s c h.