anastasimatar (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ANASTASIMATÁR, anastasimatare, s. n. Carte care cuprinde cântări bisericești duminicale despre învierea lui Hristos.
Noul anastasimatar de Anton Pann. –
Ngr. anastasimon +
suf. -at-ar.anastasimatar (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)anastasimatár (anastasimatáre), s. n. – Carte bisericească ce cuprinde imnurile Învierii.
Ngr. ἀναστάσιμος „referitor la Înviere”.
anastasimatar (Dicționaru limbii românești, 1939)anastasimatár n., pl.
e (d. ngr.
anastásimon [tropárion], de Înviere). Carte de cîntărĭ bisericeștĭ în onoarea învieriĭ luĭ Hristos.
anastasimatar (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)anastasimatar n. carte ce conține rugăciunile privitoare la învierea Domnului:
Prescurtare din anastasimatar de Anton Pan (1847). [Gr. mod. dela ANÁSTASIS, înviere].