aminte (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)AMÍNTE adv. (În
expr.)
A(-și) aduce aminte = a(-și) aminti.
A lua aminte = a ține seamă de ceva, a nu trece cu vederea.
A lua aminte la ceva = a fi atent la ceva, a observa cu atenție ceva.
A-i fi (cuiva)
aminte (de ceva) = a dori (să facă ceva), a avea chef (de ceva). –
A3 + minte.aminte (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))AMÍNTE adv. (În
expr.)
A(-și) aduce aminte = a(-și) aminti.
A lua aminte = a ține seamă de ceva, a nu trece cu vederea.
A lua aminte la ceva = a fi atent la ceva, a observa cu atenție ceva.
A-i fi (cuiva)
aminte (de ceva) = a avea chef (de ceva). ◊ Compuse:
aducere-aminte = amintire;
luare-aminte = atenție, grijă. – Din
a3 + minte.aminte (Dicționaru limbii românești, 1939)amínte adv. (
a 4 și
minte).
Aduc aminte, amintesc, chem în memorie:
ĭ-am adus aminte toate saŭ
de toate, îmĭ aduc aminte ce-a fost. Ĭaŭ aminte, observ, îs atent, bag de samă [!]:
luațĭ aminte la vorbele mele. Mĭ-e aminte (Munt.), mă gîndesc, îs dispus:
acum nu mĭ-e aminte de joc.aminte (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)amínte (în
expr.)
adv.aminte (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)aminte adv.
a lua aminte, a observa, a băga de seamă;
a fi cuiva aminte, a purta grijă de ceva (v.
aduce). [Lat. AD MENTEM].
aminte (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)AMÍNTE adv. (În
expr.)
A(-și) aduce aminte = a(-și) aminti.
A lua aminte = a ține seamă de ceva, a nu trece cu vederea.
A lua aminte la ceva = a fi atent la ceva, a observa cu atenție ceva.
A-i fi (cuiva)
aminte (de ceva) = a dori (să facă ceva), a avea chef (de ceva). —
A3 + minte.