amiciție (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)AMICÍȚIE, amiciții, s. f. Prietenie. – Din
lat. amicitia, it. amicizia.amiciție (Dicționar de neologisme, 1986)AMICÍȚIE s.f. Prietenie. [Gen.
-iei. / cf. it.
amicizia, lat.
amicitia].
amiciție (Marele dicționar de neologisme, 2000)AMICÍȚIE s. f. prietenie. (< lat.
amicitia, it.
amicizia)
amiciție (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))AMICÍȚIE, amiciții, s. f. Prietenie. –
It. amicizia (
lat. lit. amicitia).
amiciție (Dicționaru limbii românești, 1939)*amicíție f. (lat.
amicitia). Prietenie. – Și
amicie (Rar, Sec. 19).
amiciție (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)amicíție (-ți-e) s. f.,
art. amicíția (-ți-a), g.-d. art. amicíției; pl. amicíții, art. amicíțiile (-ți-i-)amiciție (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)amiciție f. prietenie, sentiment care leagă două persoane.
amiciție (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)AMICÍȚIE, amiciții, s. f. Prietenie. —
Din lat. amicitia, it. amicizia.