amic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)AMÍC, -Ă, amici, -ce, s. m. și
f. Prieten. – Din
lat. amicus, it. amico.amic (Dicționar de neologisme, 1986)AMÍC, -Ă s.m. și f. Prieten. [< it.
amico, lat.
amicus].
amic (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)amíc (amíci), s. m. – Prieten.
Lat. amicus (
sec. XIX). –
Der. amicabil, adj. (
înv., amical), din
it. amicabile; amical, adj., din
fr. amical; amicie (
var. amiciție),
s. f. (prietenie);
inamic (
var. inimic),
s. m.;
inimiciție, s. f. (dușmănie).
amic (Marele dicționar de neologisme, 2000)AMÍC, -Ă s. m. f. prieten. (< lat.
amicus)
amic (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))AMÍC, -Ă, amici, -ce, s. m. și
f. Prieten. –
It. amico (
lat. lit. amicus).
amic (Dicționaru limbii românești, 1939)*amíc, -ă s. (lat.
amicus). Prietin [!]. Adj. Bine-voitor, favorabil:
țară amică, mal amic.amic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)amíc s. m.,
pl. amíciamic (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)amic m.
1. prieten, persoană la care ținem și care ține la noi;
2. aliat (când e vorba de State).
amic (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)AMÍC, -Ă, amici, -ce, s. m. și
f. Prieten. —
Din lat. amicus, it. amico.